America latină•Travel

Santa Cruz: tropicalisme. Supermercado Jesus Cristo

July 15, 2013 by cpreda 3,394 Comments

Santa Cruz a fost fondatã de 3 ori. Prima datã în 1561 la echidistanțã de Rio Grande şi Rio Paraguay. Oraşul are o tradiție de autonomie care m-a şi fãcut sã vreau neapãrat sã îl vãd. În 2007 a fost ultimul moment important în acest sens pentru cã „crucenos” au vrut atunci, profitând de o lege datã de Morales, sã capete autonomie cât mai completã. Centrul economic al țãrii se aflã la Santa Cruz şi de cum intri simți cã e un loc complet diferit de restul țãrii. În primul rând clima e complet diferitã, tropicalã şi la fel şi localnicii. Aici nu sunt cholitas şi în general mai puțin oameni care cerşesc. De fapt, ca şi în Puerto Maldonado în Peru pare o cu totul altã țarã şi mã întreb din ce în ce mai tare cum au rezistat împreunã aceste regiuni atât de diferite cultural, politic, etc.
Oraşul e format din ineluri concentrice. Eu stau într-o zonã semi-rezidențialã între al 4-lea şi al 5-lea inel într-un bloc foarte nou şi foarte modern comparativ cu ce am vãzut eu pânã acum. Gazdele mele gãsite prin minunatul airbnb care îți permite sã cunoşti localnici la care te cazezi sunt din clasa înaltã. Ea e fiica unor proprietari de pãmânt, fermieri foarte bogați, iar el vine dintr-o familie de scriitori foarte celebrã aparent. Ea şi-a lãsat jobul prea stresant şi acum vinde prin catalog nişte produse de îngrijire corporalã importate din Brazilia, în timp ce el e un avocat de succes. Împreunã au vizitat aproape toatã lumea. Ne înțelegem de la început de parcã am fi prieteni din totdeauna şi ieşim seara în oraş, etc. A fost cea mai frumoasã experiențã de pânã acum din Bolivia şi de asta mi-a plãcut Santa Cruz. Oraşul în sine nu oferã prea multe, dar mie mi-a plãcut sã descopãr şi acest loc atât de diferit de altiplano, cu o climã tropicalã similarã celei din Paraguay, cu locuri comparabile cu Santiago mai degrabã decât cu La Paz…
A treia zi în Santa Cruz am vãzut şi cartierele rezidențiale din Urubo, zona de dupã râul Parai, construite pentru prima datã de un milionar care a fãcut şi podul pentru a lega totul de oraş dupã care s-a sinucis cãci nu se vindeau. Acum sunt dovada dezvoltãrii economice din zonã. Aratã ca mini orãşelele cu pazã pe care le vedem în filmele (nord)americane. Majoritatea au case identice, aşezate foarte aproape unele de altele. Imediat dupã ce se terminã rezidențialele se terminã şi drumul asfaltat! Comunitãțile sãrace nu au nevoie. În drumul spre Rinconada, loc de mers în week-end cu familia la piscinã şi la masã şi unde trebuia sã vãd o floare superbã care însã nu era în sezonul ei, m-am întâlnit cu o cireadã de vaci braziliene, albe mânate de doi cow-boy! A fost partea cea mai mişto a plimbãrii pentru cã brusc am prins şi puțin gust de campo şi am înțeles de ce majoritatea maşinilor din oraş sunt maşini de teren, Toyota pentru cã majoritatea merg adesea şi la țarã unde nu-i drum.
Mi se spune cã Santa Cruz e şi un loc privilegiat de trafic de droguri şi mi se citeazã tot felul de exemple de violențe legate de temã. De altfel gazda mea mi-a spus cã existã şi un boom imobiliar utilizat pentru a spãla banii murdari din respectivul trafic, ceea ce mi-a amintit de strategia utilizatã şi de mafia sicilianã în Palermo.
Ultima searã am fost la Galeria Kiosko, singura galerie de artã cu adevãrat contemporanã din Santa Cruz unde vorbea o curatoare a unui centru de artã contemporanã din Lagos, Nigeria. Erau şi nişte artişti locali plus nişte critici de artã. Aceştia parcã sunt aceiaşi pe tot mapamondul, cam aceleaşi ticuri, glumițe şi aere de superioritate. Am aflat câte ceva despre arta politicã din Nigeria (vezi pagina mea de Art and Politics).
La toate muzeele boliviene (foarte mici şi prost organizate cele din oraş) trebuie sã-ți scrii numele, naționalitatea, profesia, datele de identitate. Plictisindu-mã şi neînțelegând aceaastã pasiune securisticã am zis cã sã mai inventez şi în Santa Cruz am scris cã sunt din Franța. Am vrut sã scriu Mongolia dar cred cã se prindeau. Deşi România tot nu ştiu unde e, aşa cã ce mi-e una ce mi-e alta!
Singura parte care mi-a plãcut din micul şi dãrâmatul muzeu de istorie din oraş era prtea care spunea istoria locului prin picturi, de la fondare la lupta pentru autonomie sau pentru drepturile femeilor din a doua jumãtate a secolului trecut.
Siesta în Santa Cruz e şi mai lungã: de la 12/12.30 la 17! Bine aici e de înțeles cãci e foarte cald deşi localnicii îmi spun cã e iarnã! Uite ce frig e, 28! La ora 17 ca în Anglia se ia un ceai, numit mocochinci şi care e de fapt ceai rece bazat pe o piersicã deshidratatã şi super dulce care se bea cu ceaiul de rigoare acompaniat de ceva „a picar”, de îmbucat, ori sãrat (ca de ex tamales, nişte brânzã în foi de porumb) ori dulce.
Diverse: Supermercado Jesus Cristo
Se strâmbã dupã ce trãsese o duşcã din sticla acoperitã de o pungã de plastic. I-o dã amicului, care o pune la loc în cutia de plastic de lângã bordurã. E noapte deja în Mercado de las 7 calles (dar care e a şaptea stradã?). Întinde mâna şi apucã obiectul din plastic cu care o sã curețe geamul urmãtoarei maşini care se va opri la stop când se face iar roşu. Taxiul meu merge mai departe şi intrã pe strada Bolivar.

Pe stradã în Santa Cruz e plin de vânzãtori de dvd-uri şi cd-uri piratate cu mențiunea cã aici majoritaea au şi un ecran plat la care îți aratã produsul dorit. De obicei din maşini ca sã poatã pleca mai uşor dacã apare poliția.
Share: