descopar un loc diferit de cel pe care mi-l imaginasem. primele imagini: drumuri ca in palma, un tunel pe sub un rau de la aeroport in oras, pe marginea drumului niste cocioabe. dispar repede si sunt inlocuite de blocuri de sticla care mai de care mai ciudat si mai frumos. intru in Sanhattan, cartierul de afaceri si de ambasade, in ghidul meu scrie ca e cartierul in care orice locuitor al orasului aspira sa stea…si totusi Chile, sau mai bine zis Santiago de Chile nu e doar asta. e si saracie, e si o alta parte a monezii. daca centrul este imens si e impanzit de malluri a l’americaine, de banci si farmacii (asta a propos de pariurile din bucuresti, cand se reconstruieste ceva ce o sa fie oare sensiblu sau bancpost?) de oameni care se grabesc ei stiu unde, cum iesi putin din perimetrul asta privilegiat vezi si case colorate si darapanate, magazine strambe si pline de nimicuri (am vazut o strada doar cu magazine cu haine second-hand in care era o imbulzeala..), ateliere de reparat masini si mai stiu eu ce fel de mici buticuri si tot asa

inedit: intr-o intersectie 4 atleti faceau o piramida ca la circ, cat dura culoarea rosie si totul pt bani, soferul Hector mi-a spus ca de fapt a cersi nu prea e bine vazut, mai degraba a face ceva, orice pentru una monedita..
cele 2 Chile traiesc in pace relativa, unite cum mi-a spus profesorul de ieri de proiectul neo-liberal…

poate ca ma asteptam la Chile ramas in timp, in dictatura, ma vroiam un martor privilegiat dar iata ca Chile pare sa fi trecut deja peste si iata ca acum Allende et Pinochio sunt personaje care apartin deja trecutului si de muzeul Salvador Allende nu a mai auzit nimeni in cartier…a mai ramas o fresca pe langa care trec liceeni veseli.atat?