am fost o saptamana la Lisabona la conferinta ECPR la un panel despre societate civila in regimuri autoritare cu un focus in mod special pe Orientul Mijlociu si Nordul Africii. A fost foarte interesant si in sfarsit mi-a revenit cheful de cercetare! 🙂
dar nu despre asta vreau sa scriu. vreau sa notez cateva impresii pe care mi le-a lasat orasul.
imi doream de mai mult timp sa ajung la Lisabona. mult mai specific dupa ce am vazut filmul Piedras care se termina cu imagini din Lisabona in care una din protagoniste alege sa stea. Lisabona a devenit atunci sinonima cu libertatea. si cu soarele si oceanul (in ignoranta mea nu stiam de raul ce o scalda pe Lisabona si eram convinsa ca e oceanul!)
acestea fiind spuse. am ajuns lunea trecuta acolo si ploua. si nu prea s-a oprit ploaia toata saptamana. din poze nu-ti dai seama caci duminica a fost cel mai frumos soare! si asa a fost si vineri dupa-amiaza cand am avut liber de la workshop. cu alte cuvinte, asteptarile mai ales bazate pe fictiuni filmice nu trebuie luate de bune, asa cum fac eu…
in primul rand la Lisabona totul e ieftin si asta nu inceteaza sa te surprinda pana la sfarsit. am mancat dulciuri foarte bune, ceva cu nata mi-a placut cel mai mult (nu pot retine nimic in portugheza desi partial inteleg date fiind celelalte limbi latine din palmares). Peste tot, dar chiar peste tot era o Pastelaria, un fel de cafenea-cofetarie cu dulciuri de tot felul, unul mai zaharos ca altul
apoi toti lisbetanii par sa aiba o umbrela mare, din acelea cu care se plimba in general mosulicii placizi. ei bine, Lisabona parea sa fie orasul oamenilor de tot felul inarmati cu umbreloiul de rigoare. M-am gandit sa nu fi fost o promotie ceva…desi la cum ploua poate ca nu era de mirare!
mi-e deja dor cafenelele din Lisboa. e ceva cu a sta in cafenea intr-un oras strain. sa urmaresti forfota si mica agitatie si in acelasi timp sa-ti zboare gandul asa cum in propria tara, in obisnuitele cafenele parca nu mai ai timp sa o faci. sa scrii vederi! sorbind din cafe latte (nu pot retine nimic in portugheza…)
am mancat aproape mereu in restaurantele mici mici de tot (cantinha); incapeau fix 5 sau 6 mese dar nu in stilul parizian ci asa cu un aer mai de sufragerie in care ai intrat din greseala si nu vrei sa deranjezi. felul principal, preferat, era pestele (bacalao la micul dejun, pranz si seara!:-) gatit la gratar si cu legume pregatite in aburi…miam miam.
apoi mi-a placut orasul de sus, mai ales de sus. de pe dealuri sau de la castel, sau de la punctul de pozat sus langa liftul Santa Justa.
la Lisabona metroul vine invers. l-am folosit in fiecare zi pentru a ajunge la universitatea care gazduia conferinta plus ca era util cu ploicicile zilnice. un neamt de la panel spunea ca e din cauza ca metroul a fost adus de la Londra (recunostea el vagoanele!) eu nu pot confirma sau infirma dar pot mentiona ca era bizar. ma uitam mereu gresit…nu mi-a placut ca nu era metrou pana la Belem (partea cu manastirea Ieronimilor si turnul Belem) si deci trebuia sa fac pana acolo 2 ore cu alte autobuze si distractii rutiere si nu m-am mai dus. dar trebuie sa mai am ceva de descoperit si data viitoare. caci sigur ma intorc la Lisabona. trebuie sa ajung si la Sintra. neaparat!
acestea fiind zise, recomand Lisabona pentru poezia ce pluteste in aer, pentru strazile pietruite, albe de la ploaie. si chiar si ploaia acum ca stau si ma gandesc era simpatica 🙂
