America latină•Travel

La Serena & Isla Damas

September 8, 2012 by cpreda 819 Comments

Când am ajuns la La Serena din nou parcã am ajuns la ţarã. Drumul nu a fost aşa draguţ, adicã peisajele da, dar în Chile, spre deosebire de Argentina autocarul vine şi pleacã cu întârziere şi nu recupereazã, ba dimpotrivã! Şi nici nu e aşa comod sau bun transportul.
În La Serena deja peisajul e altul: au feţe mult mai andine, cu ten mai închis şi pãr negru tuciuriu. Acum chiar cã nu pot trece deloc neobservatã, bine oricum e imposibil aici…
În prima searã am mâncat la un restaurant chinezesc doar cu numele. Dacã cei din La Serena mãnâncã numai acolo, n-au vreo şansã sã afle vreodatã ce e aia mâncare chinezeascã.
A doua searã am zis sã urmez sfatul unui localnic. La restaurantul Donde el gaton care pare de acum 147 de ani, nu e nimeni când intru! Chelnerul de 100 de ani se apropie încercând sã surâdã dar îi este şi lene şi silã. Îmi zice cã e mai bine aşa cã nu e aglomeraţie. În mijlocul restaurantului e grãtarul pe care un burtos cu mustaţã, el parillero, vine şi trânteşte hãlcile de carne. Mai peste jumãtate de orã când se mai animã locul, chelnerul a venit şi m-a întrebat la ureche, dacã m-am liniştit acum cã a venit lume, ha ha.
În prima zi în La Serena am fost în excursie de turişti la Isla Damas, Isla Choros şi Isla Gaviotas la care se ajunge cu bãrcuţa din Punta Choros, un sãtuc de pescari. Atracţia zilei trebuiau sã fie pinguinii Humboldt, din pãcate însã este sezonul lor de împerechere aşa cã nu prea erau prezenţi la mal ci pe cealaltã parte a insulei Choros. Isla Damas era frumoasã în sine dar atât. Cele mai frumoase mi s-au pãrut în aceastã zi (dar nu numai) drumurile. În primul rând drumul dinspre La Serena la Punta Choros. Prima parte pe autostradã ce urmãrea coasta şi am avut deci vederi impresionante ale oceanului. Apoi, am urcat dealurile şi am intrat pe un drum neasfaltat care hurducãia maşina. Ne-am întâlnit cu nişte guanaco (un tip de lamã), dar mai ales am vãzut zona sub-deşerticã, care m-a impresionat deja; chiar înainte de a vedea frumuseţile din deşertul Atacama care m-au marcat definitiv. Nisip dar şi plante de stepã, ce culori, nicio ţipenie de om cât vezi cu ochii.
Ghidul Hector urlã cãci nu are microfon şi eu ca de obicei stau în faţã lângã şofer, am oricum vederea cea mai bunã dar cu urechea stângã nu prea mai aud…Hector ne-a spus de vreo 5 ori cã La Serena a fost fundatã de 2 ori dupã ce a fost distrusã de populaţia indigenã supãratã pe spaniolii întemeietori.
Ajunşi în Punta Choros, punctul de plecare, surpriza neplãcutã a fost cã oceanul era foarte agitat şi un vânt tãios anula orice speranţã de a ieşi în larg cu bãrcuţa de pescar.
Dupã jumãtate de orã de socializat pe bãncuţã în faţa oceanului ne-am încercat norocul pe o altã plajã unde pescari desculţi (în timp ce erau cred 0 grade şi bãtea vântul de te îndoia) au pregãtit o barcã pentru noi aventurierii. Am pus pe noi vestele de salvare şi hopa sus în barcã. Ne-am acoperit cu un celofan jegos de guano şi am purces. Pescarul de lângã mine vorbeşte ceva incomprehensibil şi trage mai abitir celofanul peste noi ca sã nu ne ude valurile când ieşim în larg. Bãrcuţa parcã era montagne russe: hopa la fiecare val cãdeam de sus şi barcuţa fãcea: BUM, BUM, BUM. Toate muierile urlam la fiecare val! O sopranã pe bãncuţele din spate venitã cu familia ce o includea şi pe mama dar şi pe mãtuşa mi-a mãrturisit dupã cã ea de fricã urla aşa, iar doamnele în vârstã erau albe la faţa. Marinarul de lângã mine rânjea larg.
Duminicã înainte de a pleca spre nord am lãlãit-o prin centrul oraşului asistând la un maraton de 24 de ore de cueca în care cu mic, cu mare se zbânţuiau agitând batista din dotare în piaţa centralã (Plaza de armas bien sur).  Dupã ce m-am plictisit de cueca (care nu inoveazã foarte mult şi eu nu înţeleg cum disting ei melodiile!) am vizitat mândria oraşului: (nu, nu mall-ul la care am ajuns din greşealã şi am înţeles unde era tot oraşul!) muzeul Videla, fost preşedinte al Chile. Bineînţeles muzeul uitã sã menţioneze cã pe lângã cã Videla (cu nevasta Miti) a(u) fãcut din oraşul natal o mândire naţionalã a şi reprimat un pic comuniştii: în timpul preşedenţiei pleacã Neruda în exil pe cal (sau mãgar) şi traverseazã Anzii cãtre Argentina.
Dupã aprofundarea centrului care e mort în afara pieţei cu maratonul am luat micro spre plajã sã revãd oceanul. Imensa plaja leagã La Serena de oraşul din imediata apropiere Coquimbo (urâţel). Mânânc la o trattorie italianã (cicã) deşi paste ca lumea nu am reuşit sã gãsesc: în aceastã parte a lumii sunt mai degrabã sos cu paste, o baltã în care trântesc nişte fire de aluat.
Pe la 6 mã pregãtesc de plecare dar autobuzul pentru San Pedro se lasã aşteptat…
Share: