Caterina Preda -
  • About
    • About me
    • CV
  • Publications
    • Books & chapters in books
    • Special issues of journals
    • Academic Articles
    • Conference papers
    • Other
  • Courses
  • Reasearch / Projects
    • Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    • Artistul de stat
    • Roma OVT
    • GRSAP
    • Artist collectives
    • Transregional remembrance of dictatorships
  • Media
  • Blog
About
    About me
    CV
Publications
    Books & chapters in books
    Special issues of journals
    Academic Articles
    Conference papers
    Other
Courses
Reasearch / Projects
    Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    Artistul de stat
    Roma OVT
    GRSAP
    Artist collectives
    Transregional remembrance of dictatorships
Media
Blog
Caterina Preda -
  • About
    • About me
    • CV
  • Publications
    • Books & chapters in books
    • Special issues of journals
    • Academic Articles
    • Conference papers
    • Other
  • Courses
  • Reasearch / Projects
    • Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    • Artistul de stat
    • Roma OVT
    • GRSAP
    • Artist collectives
    • Transregional remembrance of dictatorships
  • Media
  • Blog
America latină•Travel

Lima (2): Avanti popolo

June 27, 2013 by cpreda No Comments
Sunt la Haiti care aparent e un mare loc din Miraflores, chiar lângã Parcul Kennedy, care alãturi de Parcul Salazar de pe malul oceanului sunt punctele fierbinți ale cartierului cel mai şic al oraşului. Bine, San Isidro pare cel mai înstãrit, cu ambasade şi alte rezidențe bogate dar Miraflores are de toate, de la restaurante, baruri şi magazine ale marilor case de modã. Nu prea m-am uitat eu cu atenție prin mall-uri deşi am fost mãcar la Larco Mar dar parcã nu am vãzut Zara, H&M, Mango, etc. Cum o fi scãpat Peru de cucerirea giganților europeni?
De pe geamul de la Haiti l-am vãzut cum îşi comandã un pisco sour bien frio din care a sorbit cu nesaț dar aparent nepãsãtor, s-a dat un pic pe spate cu spãtarul scaunului, a privit strada şi a început sã butoneze la Blacberry.
Și-a tras şapca albã mai pe ochi, sã nu-i mai intre soarele în ochi. Avea un picior pe pedalã şi celãlalt sprijinit de pãmânt. Pe triciclu avea aşezatã o vitrinã cu prãjituri; de ea atârnau pungile de plastic în care punea dulciurile. Dar nimeni nu pãrea sã se apropie doritor.
Domnul cu pisco s-a ridicat acum şi a traversat trotuarul deşi era pe terasã pentru a fuma o țiagarã. Adevãrul e cã în Peru nu prea fumeazã nimeni.
Chelnerii de la Haiti au nişte sacouri cãcãnii cu umeri lați şi papioane de culoare ocru. Chelnerul meu mi-a adus altceva decât credeam, se strâmbã, încã 10 minute de aşteptare. Îmi începe fimul amiguito!
Avanti Popolo (Michael Wahrmann, 2012)
Foarte discret comentariu despre irelevanța ideologiei în fața valorii vieții umane.
Tatãl cu câinele Ballena şi fiul sãu care certat cu nevasta se mutã înapoi în sufrageria stãtutã şi prãfuitã a tatãlui. Fiul deschide geamul sã intre luminã, tatãl îl închide. Tatãl îşi ocupã timpul cu Ballena cãreia îi aruncã mingea, uneori şi în afara curții şi îi cade într-o gaurã. Îl ajutã şi un vecin în costum. Acesta, a doua oarã se plânge cã nu mai poate cã-i cade ochiul de sticlã în gaurã şi hop şi-l scoate. Fiul descoperã filmele fratelui care, plecat la studii în Uniunea Sovieticã, odatã întors acasã în 1974 a fost rãpit de militari (se subînțelege). Tatãl este cel care ne spune data sec, într-o stație de autobuz şi ca rãspuns unei doamne care îl întrebase dacã şi lui i-a dispãrut cineva cã ei i-a dispãrut un nepot acum câteva zile.
Personajul meu preferat a fost însã taximetristul care-l duce pe fiu la un atelier de reparat filme. Acesta era pasionat de imnuri naționale şi încerca sã-l convingã pe fiul complet dezinteresat spunându-i sã aleagã o țarã şi el zice Georgia, şoferul râde, hai domne’ cum Georgia? Cu G? e o țarã nouã, nu? Cautã şi zice stai sã vezi şi îi pune Gambia…Auzi? Cât de triumfal?
Curãțãtorul de filme vechi era regizor autodidact şi autodeclarat, inițiator al curentului „Dogma 2002” – urmeazã o satirã la adresa Dogma (nu trebuie sã ai subiet, nimic, poți face şi colaje din alte filme şi apoi sã lipeşti nişte muzicã) – din care fãcea doar el parte. Deocamdatã.
Ballena fuge şi tatãl o strigã neîncetat: Ballena, Ballena…
Ballena spre deosebire de fiul dus la Moscova se întoarce peste câteva zile.
La sfârşit, pe peretele scorojit, cu urmele timpului, apare imaginea fratelui/fiului. E ultimul sãu film înainte de a reveni acasã.

Filmul e presãrat şi cu alte comentarii la adresa dictaturii braziliene, ca de ex. filmul regizorului cu curentul Dogma 2002 din care face parte doar el. Apar capetele sculptate ale dictatorilor (1964-85); mai târziu se spune cã nici mãcar nu se ştie câte victime au fãcut militarii.
Imaginea finalã a filmului îi vede alãturați pe tatã, fiul din film dispãrut şi acum doar o imagine tremurândã pe un perete scorojit şi fiul în viațã. Fratele/fiul e prãpastia dintre cei 2 rãmaşi.

Diverse peruane nu numai limenas: scuipatul pe jos (şi femei şi bãrbați pare natural!); vorbitul la mobil se face urland ca la microfon si punandu-l repede la ureche sã audã ce zice interlocutorul (comunicare proastã?); mâncatul pe stradã (orice din tot felul de cãrucioare insalubre sau în nişte cârciumioare înghesuite).
Share:
Reading time: 3 min
America latină•Travel

Nasca – Eres un tatuaje en mi alma (Ica)

by cpreda 1 Comment
Pe drum (Lima – Nasca): multã sãrãcie, case de un nivel (parter) de pãmânt, țãrânã pe jos, câini speriați. Câmpuri de bumbac, ceva portocaliu plantat, deşert iar prin acest peisaj pe pereți scrise cu vopsea roşie sau albã mesaje politice: Eloy presidente, no a la inseguridad, proyecto pais. Numele americanizate: Bodega Leslie, Mary, mini taxiurile de 3 persoane mici. Și în Lima pe unele bus scria Juancito, Carmencita. Pe lângã drum mic altar pe care scrie Franquito.
Nasca, stau la Nasca House a lui Nancy si a fratelui sãu
Prima vizitã în acest sat cu o stradã principalã, Bogliasco, plinã de restaurante turistice şi magazine de suveniruri, o fac la Museo Antonini, fãcut de un arheolog italian. Aici aflu cã cei 10 km de geoglifos au primit diferite interpretãri: conform lui Kosok sau Mariei Reiche ar fi un calendar iar conform lui Horkheiner ar fi simboluri ale unor clanuri tribale, ar avea funcții magic-religioase şi de ceremonial, în fine ar reprezenta drumuri sacre trasate de Nasca (Toribio Mejia Xesspe). În curtea din spate a muzeului erau pãuni care se plimbau printre vegetație. Ce era cel mai simpatic este cã muzeul era pe Avenida de la Cultura care era o stradã mai latã dar complet desfundatã şi care arãta ca o ulițã! Chiar în fața muzeului era o carmangerie de unde ieşeau mirosuri specifice, iar undeva mai în dreapta o familie care avea pe lângã şi un cort fãcuse în nişte ceaune ceva pentru cinã. Foarte pitoresc!
Într-unul din magazinele de suveniruri o bãtrânicã vroia sã-mi vândã ceva dubios în nişte pahare dar nu am vrut, în schimb m-a învãțat câteva cuvinte în quechua, din care nu am reținut decât Ima Sutiyki (Cum te cheamã?)
Atmosfera în sat e chiar ca la mine la țarã, lumea îți dã buenas tardes pe stradã cu addenda cã aici îți mai zic şi vai ce frumoasã! Nancy, gazda mea de moştenire afro-peruanã şi cu o fațã deşi foarte frumoasã, marcatã de un traumatism (ori foc, ori accident) încât avea nişte cusãturi la care cu cât încercam mai mult sã nu mã uit cu atât cred cã mã zgâiam, era foarte energicã şi dinamicã. Dimineața mi-a fãcut portretul robot foarte exact spunându-mi cã sunt engriada, mai ales dupã ce m-am cam strâmbat la dulceața ei de roşii! Când am plecat, mi-a rãma cheia de la camera ei în buzunar deşi m-am gândit serios sã i-o dau înapoi, dar m-am grâbit şi am uitat!
Claxonatul obsesiv e prezent şi aici, ca semn de uite am taxi, eşti sigur cã nu vrei? Tico e rege în Nasca şi maşinile au bordul decorat cu blanã, scrie pe ele cu diferite culori, etc.
Pentru a putea vedea desenele din deşert specifice culturii Nasca, s-a inventat ceva complet turistic şi anume se ia un avion de 6 persoane şi se intoarce pe cele 2 pãrți: acum la dreapta! Sunteți gata? Acum la stânga? Gata? Toatã lumea a vãzut? Toatã lumea a fãcut pozã? Dupã vreo 10 minute mi s-a fãcut super rãu şi n-am mai vrut sã vãd nimic aşa cã m-am strãduit sã vãd un punct fix în avionaş. N-am mai vãzut deci ultimele figuri şi am ajuns la infirmerie unde mi-au dat o pastilã de greațã şi m-am întins pe spate. Pe perete tronau nişte icoane la care m-am zgâit vreo 15 minute pânã când m-am mai întremat şi m-am dus sã-i zic şoferului sã mã ducã acasã. Nancy fiind foarte drãguțã m-a lãsat sã dorm o orã şi mi-a mai revenit dar de fapt pânã marți mi-a fost cam rãu, asta fiind duminicã. M-am întors duminicã noaptea la Lima dupã 8 ore cu autocarul destul de neplãcute. La ieşirea din Ica, cel mai mare oraş al zonei, am vãzut scris pe un perete „Eres un tatuaje en mi alma” (Eşti un tatuaj în inima mea). Frumos! Şi în Cuzco, primul lucru pe care-l vezi când vii în oraş sunt mesajele de amor de pe ziduri, Ana te amo! Fernando te amo! Etc.

Imagini: piloții de avionaşe care megeau foarte țanțoşi prin micul aeroport de unde plecau zborurile cãtre figurile din deşert; in plaza de armas, copiii isi faceau poze cu animale de plus, hai mama stai bine? hai zambeste, hai nu plange. ah de la capat! In general in pietele principale sunt niste domni cu aparate foto si cu niste imprimante gata pregatite sa scoata poza la minut!
Share:
Reading time: 4 min

Categories

  • America latină
  • Art and politics
  • street art
  • Travel

© 2017 copyright PREMIUMCODING // All rights reserved
Lavander was made with love by Premiumcoding