Pe drum (Lima – Nasca): multã sãrãcie, case de un nivel (parter) de pãmânt, țãrânã pe jos, câini speriați. Câmpuri de bumbac, ceva portocaliu plantat, deşert iar prin acest peisaj pe pereți scrise cu vopsea roşie sau albã mesaje politice: Eloy presidente, no a la inseguridad, proyecto pais. Numele americanizate: Bodega Leslie, Mary, mini taxiurile de 3 persoane mici. Și în Lima pe unele bus scria Juancito, Carmencita. Pe lângã drum mic altar pe care scrie Franquito.
Nasca, stau la Nasca House a lui Nancy si a fratelui sãu
Prima vizitã în acest sat cu o stradã principalã, Bogliasco, plinã de restaurante turistice şi magazine de suveniruri, o fac la Museo Antonini, fãcut de un arheolog italian. Aici aflu cã cei 10 km de geoglifos au primit diferite interpretãri: conform lui Kosok sau Mariei Reiche ar fi un calendar iar conform lui Horkheiner ar fi simboluri ale unor clanuri tribale, ar avea funcții magic-religioase şi de ceremonial, în fine ar reprezenta drumuri sacre trasate de Nasca (Toribio Mejia Xesspe). În curtea din spate a muzeului erau pãuni care se plimbau printre vegetație. Ce era cel mai simpatic este cã muzeul era pe Avenida de la Cultura care era o stradã mai latã dar complet desfundatã şi care arãta ca o ulițã! Chiar în fața muzeului era o carmangerie de unde ieşeau mirosuri specifice, iar undeva mai în dreapta o familie care avea pe lângã şi un cort fãcuse în nişte ceaune ceva pentru cinã. Foarte pitoresc!
Într-unul din magazinele de suveniruri o bãtrânicã vroia sã-mi vândã ceva dubios în nişte pahare dar nu am vrut, în schimb m-a învãțat câteva cuvinte în quechua, din care nu am reținut decât Ima Sutiyki (Cum te cheamã?)
Atmosfera în sat e chiar ca la mine la țarã, lumea îți dã buenas tardes pe stradã cu addenda cã aici îți mai zic şi vai ce frumoasã! Nancy, gazda mea de moştenire afro-peruanã şi cu o fațã deşi foarte frumoasã, marcatã de un traumatism (ori foc, ori accident) încât avea nişte cusãturi la care cu cât încercam mai mult sã nu mã uit cu atât cred cã mã zgâiam, era foarte energicã şi dinamicã. Dimineața mi-a fãcut portretul robot foarte exact spunându-mi cã sunt engriada, mai ales dupã ce m-am cam strâmbat la dulceața ei de roşii! Când am plecat, mi-a rãma cheia de la camera ei în buzunar deşi m-am gândit serios sã i-o dau înapoi, dar m-am grâbit şi am uitat!
Claxonatul obsesiv e prezent şi aici, ca semn de uite am taxi, eşti sigur cã nu vrei? Tico e rege în Nasca şi maşinile au bordul decorat cu blanã, scrie pe ele cu diferite culori, etc.
Pentru a putea vedea desenele din deşert specifice culturii Nasca, s-a inventat ceva complet turistic şi anume se ia un avion de 6 persoane şi se intoarce pe cele 2 pãrți: acum la dreapta! Sunteți gata? Acum la stânga? Gata? Toatã lumea a vãzut? Toatã lumea a fãcut pozã? Dupã vreo 10 minute mi s-a fãcut super rãu şi n-am mai vrut sã vãd nimic aşa cã m-am strãduit sã vãd un punct fix în avionaş. N-am mai vãzut deci ultimele figuri şi am ajuns la infirmerie unde mi-au dat o pastilã de greațã şi m-am întins pe spate. Pe perete tronau nişte icoane la care m-am zgâit vreo 15 minute pânã când m-am mai întremat şi m-am dus sã-i zic şoferului sã mã ducã acasã. Nancy fiind foarte drãguțã m-a lãsat sã dorm o orã şi mi-a mai revenit dar de fapt pânã marți mi-a fost cam rãu, asta fiind duminicã. M-am întors duminicã noaptea la Lima dupã 8 ore cu autocarul destul de neplãcute. La ieşirea din Ica, cel mai mare oraş al zonei, am vãzut scris pe un perete „Eres un tatuaje en mi alma” (Eşti un tatuaj în inima mea). Frumos! Şi în Cuzco, primul lucru pe care-l vezi când vii în oraş sunt mesajele de amor de pe ziduri, Ana te amo! Fernando te amo! Etc.

Imagini: piloții de avionaşe care megeau foarte țanțoşi prin micul aeroport de unde plecau zborurile cãtre figurile din deşert; in plaza de armas, copiii isi faceau poze cu animale de plus, hai mama stai bine? hai zambeste, hai nu plange. ah de la capat! In general in pietele principale sunt niste domni cu aparate foto si cu niste imprimante gata pregatite sa scoata poza la minut!
Share: