10 septembrie 2011
Primele impresii: câtã sãrãcie! Afişe de propagandã cu si podemos! Şi faţa lui Che peste tot şi da e adevãrat nicio reclamã!
Sãrãcie cruntã, lucie în centru cel puţin. Eu stau într-o casa particular în Habana Vieja care e doar parţial restaurat prin iniţiativa unui om (el historiador de la ciudad) şi cu ajutorul Unesco sau al altor ţãri dar nu cu ajutor cubanez.
O cãldurã de simţi cã te topeşti, o armatã de oameni care te agaţã pe stradã, constant, repetitiv auzi hello/hola where’ you from? Bonita, linda, preciosa, reina, beautiful lady, taxi ? dar de multe dãţi e doar o introducere ca sã porţi o conversaţie însoţitã şi de diferite oferte ce includ mariajul (pentru vizã).
Sunt şi oameni care te întreabã dacã ai adus şi tu un sãpun, caramele…
Magazine cu „de toate” în moneda pentru turişti adicã CUC (1 CUC = 24 CUP moneda naţionalã, 1 CUC = 0.70 EURO) cum erau la noi în anii 90, gãseşti de la detergent la chiloţi sau poate, dacã ai dat lovitura adicã ţi-au trimis rudele de la Miami dolarei, un televizor plat!
Dansatoarea Yamaya îmbrãcatã în albastru de la Casa de Africa care dansa de parcã era posedatã, oricum dansul pare cã îi stãpâneşte pe cei mai mulţi.
Toţi au câte un mic prosopel, culoarea variazã, cu care se şterg discret de transpiraţia care ţi se scurge şiroaie constant. Cu cât eşti mai şmecher cu atât ai un prosopel mai şic! Se vând pe stradã deci eşti mereu asigurat,
Femeia cu mustaţã e la mare preţ, vezi vânzãtoarea de bilete de la Gran Teatro care pãrea cã şi-o şi tunde!
Majoritatea muzeelor din Habana Vieja sunt în foste case coloniale superbe şi au intrarea gratuitã acum, para el pueblo!
11 septembrie
Museo de la Revolucion, panteonul revoluţiei socialiste în fostul palat prezidenţial délabré; azi cele mai frumoase sãli mi se par cele ce ţin de viaţa pre-revoluţionarã…Sala oglinzilor, sala aurie, biroul prezidenţial (al tiranului Batista ultimul). Cel mai sinistru este memorialul Granma adicã barca celebrissimã cu care s-au întors revoluţionarii din Mexic când au început lupta eroicã din Sierra Maestra şi care este pãzitã de soldaţi insolaţi. În jurul ei sunt alte mostre de echipaj eroic care pare anacronic total…avioane, maşini folosite de revoluţionari şi construite din nimic! inclusiv un lansator de rachete….
9 CUC museo, 2 Coca Cola
Pictura modernã în Cuba e oribilã, chiar şi maaaarele Wilfredo Lam cu care se laudã. Raul Martinez de reţinut, plus alţi artişti contemporani dar nu pot face poze decât pe furiş cã astã e patrimoniul cubanez mi se spune savant de cãtre o paznicã… Paznicele de la muzeul de artã care era practic gol cu excepţia unor turişti rãtãciţi urlau una la alta întrebându-se despre cum le-a plãcut finalul telenovelei braziliene de cu searã la care se uitase şi mama gazdei mele, inutil de precizat cã finalul a dezamãgit o ţarã întreagã! Ana Maria, una din dnele care o ajutau pe Lourdes, gazda mea, cu bucãtãria şi altele mi-a spus cã pentru novele de alt tip (decât cele braziliene sau cubaneze transmise de canalele oficiale, în numãr de 5) se închiriazã ilegal semnal furat prin satelit de la hoteluri sau strãinezi bogaţi; 10 CUC pe lunã/sãptãmânã, am uitat dar oricum o avere.
Internet absent, preţ prohibitiv = 6 CUC ora! Într-o cãmãruţã ascunsã, întunecoasã la Hotel Florida pe acoperiş….
Apa la baie nu prea e în Habana, sunt însã dne foarte drãguţe care vin şi îţi toarnã cu sticla, în wc se toarnã cu gãleata. Hârtia igienicã ţi se dã şi ea în mânuţã la intrare ca la noi.
Turismul sexual e în floare şi acoperã toate variantele: dne cu tineri promiţãtori, domni cu tinere sau mai puţin tinere, uneori prea tinere…..:( sau chiar dni cu baieţi, copii adicã !!!
Prima activitate culturalã: Teatrul Mella în Vedado (cartier nou, modern la vremea lui) pentru nişte balet, director Alicia Alonso (celebra întemeietoare a şcolii de balet revoluţionar, încã în viaţã!). La teatru, etc se merge cu cel puţin o orã înainte! Cãnd se deschide şi casa de bilete şi dacã e un spectacol bun se face o coadãaaaaa. De altfel cubanezii au coada în sânge, când ajungi undeva, staţie de autobuz, magazin, teatru, gogoşi (churros) întrebi cine e ultimul şi când îţi vine timpul te prezinţi în spatele cui trebuie. Moda havanezã include tocurile cui pe care toate fetele se preumblã, maieuri cât mai strânse, mulate bine de tot, nu stricã nici nişte bermude de obicei şi ele mulate. Nu conteazã cât de grãsuţã eşti trebuie sã fie totul mulat, altfel nu eşti şic. Stilul se defineşte şi cu ajutorul unor culori cât mai ţipãtoare, la mâini multe brãţãri de aur care sã zãngãne, cercei imenşi, evantaie, cocuri.
Baletul în sine mi-a plãcut, unele imagini, pasaje extrem de mult dar se aplauda frenetic, bravo! bravo! dupã fiecare „numãr”, semn cã ori sunt foarte mândri de artiştii lor, ori se bucurã tare cã au venit la teatru.
Taximetristul mi-a cerut sã îi fac invitaţie în America sau mãcar sã-l iau de bãrbat cã îşi plãteşte singur drumul.
12 septembrie
La Real Fabrica Partagas unde se fac cele mai bune trabucuri n-am putut sã fac nicio pozã din pãcate cãci s-au plâns los trabajadores sãtui probabil de paparazzi amatori. Cel mai tare era tipul care, pe o scenã în mijlocul sãlii pline ochi de tineri în tricouri roşii învârtind foile de tutun, le citea ziarul dimineaţa, iar dupã-amiaza citea timp de 45 de minute dintr-un roman; din boxe se auzeau însã vorbe indescifrabile.
Cuba e ruptã de lume, habar n-am ce se mai întâmplã de când am venit. Nu sunt chioşcuri de ziare, doar bãtrânei care vând unul din cele 2 cotidiene oficiale: Granma sau Juventud Rebelde.
Fiesta de Santeria de la vecini.
Cãţeii vagabonzi cei mai rãpciugoşi din lume L slabi morţi, nespãlaţi, trişti, bolnavi….
13 septembrie
Playas del Este, ce peisaje superbe, ce apã azul, turquesa de nu-mi mai venea sã plec deşi ardea soarele de simţeam cã mã prãjesc, deşi am stat doar sub umbrelã. Dar ce de turism sexual nene, în toate formele, la mal de apã, în apã, pe plajã, bleaks
Seara în Plaza de la Catedral: profesorul de salsa şi la negra în rochie de catifea roşie mulatã pe formele sale pronunţate amândoi nemişcaţi aşteptând la colţ un client, una monedita în timp ce formaţia de la El Patio cântã prost Yesterday…El e negru tuciuriu, cu un tricou galben cu bretele, barbã albã studiatã, bascã de Che, trabuc luuuung. Pe lângã ei o vãnzãtoare de….se mişcã imediat cum aude muzica.
14 septembrie
Senzaţia de cãlãtorie în timp e din ce în ce mai pregantã – lucruri din alte decenii (maşinile, hainele, etc), oamenii, tot.
Cuba pare a fi trecut prin de-modernizare, s-a întors spre pre-modernitate, oamenii se descurcã oricum deci nu-i nevoie de schimbare. Deschizând mici supape regimul (de când cu Raul în 2006) a reuşit sã rãmânã. Vezi şi discursul multora, sunt multe lucruri de criticat, dar regimul are şi aspecte pozitive…
La Universitate, Facultatea de Drept puţea a WC-ul de la subsol încã de la intrare…fetele de acolo nu mai pãreau deranjate de jegul oribil…
Tot la Universitate în mica piaţetã super frumoasã printre vegetaţia tropicalã spctaculoasã era expus un tanc! capturat de la tiranul (Batista) în Santa Clara.
La UNEAC (uniunea artiştilor) nu am putut vedea concertul în onoarea lui Bola de Nieve (trebuia sã fie şi Omara Portuando) cãci în locul artiştilor anunţaţi a apãrut Danny Glover! cu preşedintele Adunãrii Naţionale Ricardo Alarcon, preşedintele UNEAC + un cineast necunoscut. Ce încântat era Glover de revoluţie pe care a numit-o evoluţie (eu aş zice involuţie dar na…) şi ce disperaţi erau ei sã-l pozeze, sã se pozeze cu el, sã-l filmeze, sã-l pupe, sã-l….mãcar am vãzut un mini-concert Yoruba cu dansatori iarãşi parcã posedaţi. Am încercat un concert de pian la Biserica Sf Francisc alãturi de babele şic din cartier. A fost moyen.
Cel mai bun desert: churros + 2 limonade
Mi-e clar comunism=mizerie adicã unde e evoluţia mai exact? Sã nu ai apã la WC sau ca sã te speli, sã nu gãseşti de mâncare sau sã trãieşti rupt de lumea care te înconjoarã dar care nu gândeşte ca tine? Tot imperialismul e de vinã cã nu e apã?
Gazdele mele ori sunt spãlate pe creier ori nu au voie sã vorbeascã de rãu regimul în faţa turiştilor (plãtesc o taxã destul de mare lunarã chit cã au turişti sau nu).
Program TV: dupã nişte ştiri despre producţie şi altele la fel de palpitante, program umoristic cu glume cu dublu înţeles, foarte critice (zice Lourdes)! Iar în loc de publicitate propagandã por los 5 (cei 5 arestaţi în SUA fiind acuzaţi de spionaj, negat de autoritãţile cubaneze care îi cer lui Obama eliberarea lor), clipuri educaţionale (contra auto-meducaţiei, pentru consultarea din timp a bolilor de inimã, pro regulile de comportament în societate! pentru concertele aniversare UNEAC). Începe novela cubanezã, mã duc sã mai citesc din Carpentier care-mi descrie Cuba de dinainte de 59.
15 septembrie – la Vinales
Pe autostradã nu prea erau maşini iar la ţarã mai mult cãruţe trase de cai, la câmp boi. Se pare cã un litru de benzinã e 1 CUC (alte tipuri chiar mai mult) şi salariul mediu 10 CUC.
Am mâncat de la un vânzãtor de pe marginea drumului: ananasul cel mai dulce, carambolos (nişte fructe acrişoare, mici şi galbene), nucã de cocos…La peşterã am bãut fruct din trestie de zahãr cam pãstos însã.
Tot turul la Vinales a fost cam turistic din pãcate dar peisajele erau superbe, mai ales vederea asupra vãii de la mirador. La fabrica de rom, la peşterã, la restaurantul de lângã „El mural de la prehistoria” (o glumã, era de fapt fãcut dupã revoluţie de un „elev” al lui Diego Rivera…).
Şi la ţarã mi s-a pãrut cã era o sãrãcie cruntã şi parcã era rãmas totul în alt secol. Cea mai tare era sala de televiziune pentru ţãranii din zonele în care nu era electricitate şi care, potrivit extrem de energeticuluui ghid Arturo trãiesc ca în sec 16. Am vãzut şi animale care par din alte timpuri, bivolul de apã (?) mai ales dar şi un alt tip de bivol alb cu guşã.
La internet mã uit la Facebook şi mi se pare din cu totul alt film. Time-travelling.
Fumigarea caselor împotriva ţânţarilor (şi a bolii dengue) e horror şi se fãcea peste tot…
Comunismul e clar o mizerie dar parcã relaţiile între oameni sunt altele, parcã sunt mai calzi, mai „umani” poate şi din cauzã cã lipsesc obiectele, lucrurile dar şi pentru cã trebuie sã te descurci şi deci ai nevoie de ceilalţi. Ai nevoie de ajutor pentru orice – totul se reparã aici. Rigoberto soţul lui Lourdes îmi spune cã aici lucrurile nu se aruncã, de ex. pãtuţul de copil care are 56 de ani! Şi a fost folosit de toatã familia. Plus toate scenele stradale în care diverşi reparau tot felul de chestii de la maşinile tipice din anii 50 la pantofi, haine, etc
Sacoşele de rafie albite omniprezente, goana lui Lourdes pe la pieţele din jur pentru a gãsi de mâncare cât mai bun (mai ales fructele pentru micul meu dejun copios cu ananas, banane, mango delicios, pepene, dar fãrã papaya – fruta bomba în Cuba şi fãrã guayaba care nu mi-a plãcut deloc dar din care se fac de toate în Cuba!)
Dupã hyper-civilizaţia şi bogãţia din Norvegia m-am teleportat în mizeria, sãrãcia, dar şi cãldura umanã de aici. Mã tot gândesc la penuria de aici versus societatea de consum dementã în care trãim, undeva la mijloc ar fi cel mai bine.
La televizor nicio vorbã despre cutremurul de care aflu din smsuri de acasã, toţi mã cred nebunã. A doua zi apare în ziar deci e adevãrat J nu eram nebunã pânã la urmã J
La televizor anunţ pentru curãţenia generalã din 20-25 septembrie întreb dacã e obligatorie dar mi se spune cã nu, doar pentru cei din comitet (de apãrare a revoluţiei? – astea sunt peste tot, sunt un fel de organizaţie de masã mult mai amplã decât partidul de fapt).
16 septembrie
Teatro Brecht: Color de agosto sau el beso prohibido, 2 tinere se sãrutã pe scenã (vezi cãsãtoria între un transexual şi iubitul sãu de ziua lui Fidel acum o lunã) şi comenteazã cum ar fi cãsãtoria dintre 2 mirese. „No he pintado en 4 anos, no he amado en 8”. A fi gay e ok acum în Cuba.
La coadã la bilete erau şi tineri cu mai multe resurse (toţi aveau tel mobile), cu haine mai şic, etc.
Între coadã şi piesã am mâncat o pizza de la un nene care mi-a ghicit numele şi care-mi zice cã în comunism poţi avea iniţiativã privatã. Iatã cum supravieţuieşte regimul deschizând mici supape de iluzorie libertate. Pãi ce în democraţie e libertate? Cã dacã te exprimi liber vine cu tunul de apã peste tine, da dar e doar apã…
La librãrie oferta e limitatã (vezi şi poze) dar cãrţile sunt extrem de ieftine, cel mai mult dau pe o revistã de artã, 20 CUP (adicã mai puţin de un euro), dar un volum costã cam 4-7 CUP. Eu mi-am luat BD cu viaţa eroicã a lui Fidel, învãţãmintele lui Che pentru copii, carte de colorat cu eroii revoluţionari, dar şi un volum despre tranziţia simbolicã de la Coroana spaniolã la administraţia americanã (1898-1902) care pare decent.
17 septembrie
La teatru Brecht din nou ca sã vãd Cuatro menos. La coada interminabilã (deşi azi am venit cu o orã şi jumãtate mai devreme!) apare un nene care zice cã nu prea mai sunt bilete, dar cã mai sunt alte piese, etc Stau eu ce stau şi mã duc sã întreb dacã mai sunt sau nu bilete ca sã ştiu ce fac şi nenea mã întreabã cam pe unde la coadã sunt, îi arãt, zice a da mai sunt dar câţi sunteţi, una zic. Mã întorc la coadã cuminte şi dupã câteva minute apare nenea care îmi face semn sã vin dupã el, mã duc şi intrãm în teatru prin puhoiul de lume deja gata sã intre, din mers îmi zice cã el e directorul teatrului Brecht, mã duce în biroul lui şi îmi vinde (pe sub mânã) un bilet la acelaşi preţ ca la casã (5 CUC pt turişti 10 CUP pentru cubanezi)! Foarte tare!Îi mulţumesc şi mã întorc la amicul de la bar cãruia îi cedasem jumãtate din pizza mea de cu searã aşa cã mai stãm de vorbã. Vânzãtorul de alune mut care încearcã sã mã convingã sã cumpãr gesticulând!
La piesã se intrã cu cel puţin jumãtate de orã înainte şi apoi se stã, se discutã, cred cã aspectul social e şi el fundamental. Foarte mulţi tineri şi foarte tineri. Se aduc scaune în plus, se stã pe toate scãrile, pe jos.
Piesa a fost wow! Totul deschis, sistemul care nu merge, e ineficient (los jovenes ministros de 70 anos), criza de locuinţe (în general mai multe generaţii locuiesc în aceeaşi casã deci noile familii nu au pic de intimitate), imigraţia ca unicã soluţie în faţa lipsei de speranţã (singura mea şansã e sã se îndrãgosteascã un strãin de mine? zice tânãra din piesã), criza de maternitate (eu am vãzut cred în total 3 gravide şi vreo 4 bebeluşi), me ahogo (mã sufoc) repetat obsesiv, aplauze frenetice, rãsete speriate totuşi. Nu mã aşteptam la aşa ceva. Trebuie sa regândesc percepţia noastrã asupra acestui regim muribund?
Întrebarea de bazã dupã aceastã searã este normalitatea anormalitãţii, viaţa într-un regim dictatorial. Nu este aşa cum o vedem noi a posteriori. În Cuba se poate spune orice? sau teatrul e una din supape cãci are public restrâns (deşi…cam 1000 vãd piesa într-un weekend).
Taximetristul Israel care nu prea vroia sã vorbeascã şi nu mã credea despre piesã.
18 septembrie
Callejon de Hamel – o stradã cu desene murale şi rumba pentru turişti, santeria şi magie albã + harassment la maxim. Japoneza cu pãr lung roşcat, colanţi negri maţi şi cizme cu toc care danseazã o rumba de rãmân babele savante cu gura cãscatã.
Pe stradã de lângã – bãtrâni care vând nimicuri: pungi, super-glue (totul se reparã, lipeşte)
Tipa cu bigudiuri imense înfãşurate cu un batic care linge o îngheţatã placid pe Calle Obispo, un fel de stradã principalã, comerciãlã în Habana Vieja.
Poza cu Lourdes, Rigoberto şi mama şi la aeroport cu mineeee. Lourdes îmi spune cã plec luându-i un pedazo de su corazon, Rigoberto le spune turiştilor polonezi veniţi cu o searã înainte cã eu sunt their baby J
În aeroport la Paris, alţi oameni toţi cu cutii de tot felul în care se uitã constant. Nu se mai uitã unii la alţii, nu au chef sã converseze cu cei de lângã ei ca la Havana. Eu mi-am uitat telefonul la Lourdes care, aflu dupã, a sunat la aeroport dupã mine J