Prima impresie e cã am ajuns la tara si ca nu inteleg nimic din Guarani. Moda dateaza din anii 90: cat mai mulat orice gabarit ai detine, par lung de tot, tocuri inalte cat mai inalte, bucle. Magazine tip Cocor domina strada Palma (un fel de Lipscani) dar care a dat si verbul palmear, adica a freca menta pe…
Peisaj semi-tropical, mult mai aproape de Cuba (cãldura, autobuzele, plantele dar nu şi oamenii) decât de ţãrile vecine de la sud. Apoi mi-au furat portofelul în colectivo şi mã simt oribil, mi-e fricã sã mai ies şi sã fac ceva…i-am întrebat pe unii în staţie dacã e direcţia bunã pentru centru şi mi-au zis da, da. Au vãzut autobuzul şi m-au înghesuit la intrarea în bus…erau în cârdãşie cu şoferul care n-a vrut sa opreasca din prima ci de-abia dupa o cuadra. Nu i-am mai putut prinde bineînţeles, dar m-am simţit când alergam atât de incapabilã şi de departe. Dacã mi se întâmpla acasã nu aş fi reactionat asa dar am pierdut aproape 200 de euro plus cã nu ştiam ce sã fac sã ajung acasã.
Dar au fost şi mulţi oameni drãguţi: un tip a sunat poliţia, o doamnã a stat cu mine şi mi-a vorbit, i-a întrebat şi pe ceilalţi şi avea bani pregãtiţi sã-mi dea pentru bus. Tipul de la supermarket mi-a adus o sticlã de apã. Poliţia a debarcat în trombã dar n-a fãcut de fapt nimic…m-au învârtit cu jeep-ul lor pe strãzile de primprejur de-gea-ba! Cãci hoţii fugiserã logic şi eu am ameţit şi mai tare. Dupã care m-au dus la secţie unde un poliţist cu un neuron şi ãla ameţit de cãldurã m-a ţinut vreo jumãtate de orã întrebându-mã aceleşi chestii de 14 ori şi fãrã vreun rezultat garantat. Am sunat şi la ambasadã dar pauzã, nu a rãspuns nimeni…Poliţistul care mã recuperase de la benzinãria (de lângã staţia lui 28 cu pricina) mi-a dat şi 6000 de guarani din care mi-am luat bilet de autobuz (2300) şi de 3000 mi-am luat nişte biscuiţi sãraţi care au fost cina….cãci seara toate casele de schimb sunt închise. Mã culc devreme şi mãnânc la micul dejun.
Subdezvoltare cam asta îmi vine în minte mereu: centrul vechi gol serile şi în week-end. Toatã lumea e la mall. Aproape cã nu e nimeni pe stradã: majoritaea merg cu maşina sau cu autobuzele care aratã precum cele din Cuba. De fapt de când am venit mi se pare cã tot ce vãd aici seamãnã mai mult cu Havana decât cu Buenos Aires sau Montevideo. O fi şi cãldura de vinã dar nu e doar asta: e sãrãcie mare şi în acelaşi timp dacã intri într-un mall nu-ţi mai dai seama de asta. În mall e plin de tipi şi tipe care vor sã epateze: scot un Iphone şi dupã şi Blackberry, ce mai ca la noi la mall! Nu doar la asta semãnãm: şi ei sunt într-o crizã politicã, preşedintele Lugo (un fost episcop care a avut mai multe procese de paternitate) dar şi primul preşedinte ne-Colorado (principalul partid politic dominant şi în timpul dictaturii lui Stroessner 1954-89 dar si dupa, pana in 2008, era sa zic ca la noi 🙂 a fost suspendat de Senat (cu puţin timp înainte ca Bãsescu sã pãţeascã acelaşi lucru) în cazul lui exista o clauzã constituţionalã care a fost grãbitã şi toate astea pentru un masacru al poliţiei în care vina preşedintelui nu a fost stabilitã. Deci Paraguayul se pregãteşte de alegeri prezidenţiale în 2013. Pe toate zidurile sunt referinţe la aceste evenimente: contra Franco (preşedintele senatului numit golpista adicã, cel care a dat lovitura de stat pentru cã aşa se considerã grãbirea destituirii lui Lugo care pierduse mare parte din susţinerea politicã), contra Lugo dar şi contra politicienilor.
Cultural pânã acum mi se pare cã stã cam prost Asuncion. Sunt vreo 2 muzee de arte vizuale. Am vãzut doar unul celãlãlt având un orar imposibil de corelat cu criza banilor în care încã mã aflam pânã azi dimineaţã. Museo del Barro, la care am fost înainte sã-mi fure portofelul e un muzeu micuţ dar foarte interesant. E o combinaţie între arte populare (artizani care încã trãiesc) şi artã indigenã din Americi plus artã contemporanã. Trecerile între sãli sunt bruşte: de la oale de acum 500 de ani la desene de acum 2 ani dar nu o resimţi ca atare – e vorba tot de expresii artistice. Celãlalt muzeu de arte vizuale a fost inaugurat în acest nou sediu acum 1 an în vremea guvernãrii lui Lugo dar din pãcate încã nu l-am vizitat. În afarã de asta s-ar pãrea cã ar exista o galerie de artã contemporanã iarãşi cu orar doar seara. Şi cam atât.
Am tot cãutat sã vãd ce filme şi piese de teatru pot vedea. În centru un existã niciun cinematograf aşa cã totul se desfãşoarã la mall. Era impresionantã coada la film azi la Shopping del sol unde am vãzut 7 cajas (7 cutii) o poveste super alertã, comedie pe alocuri care se desfãşoarã în cea mai mare piaţã din Asuncion, Mercado 4. Am trecut şi eu pe lângã ieri în drum spre terminalul de bus şi am fãcut câteva poze pe furiş din autobuz.
Apropo de autobuz, aici curentul e foarte apreciat”: autobuzul merge cu toate geamurile deschise şi oamenii un se plâng. Mie-mi convine dar nu pot sã mã abţin sã un mã gândesc la Romanita unde curentul e de vinã în 87% din afecţiuni! Urcatul în autobuz e aventuros: ca şi in Montevideo aici plãteşti la şofer cu monede, uşa fiind mereu deschisã şi el pornind în timp ce tu plãteşti şi te urci. Apoi, ca sã depãşeşti intrarea trebuie sã faci puţinã echilibristicã atunci când accelereazã. Am supravieţuit pânã acum. Portofelul meu nu.
Teatre nu prea existã. Sãptãmâna asta erau 2 piese, o comedie şi o piesã la Teatro de las Americas (Centrul cultural americano – paraguayan) şi care se numea Una noche mas (încã o noapte) evocând noaptea cea mai lungã a anului şi sãrbãtoarea de San Juan (Sf Ion ar fi…deşi e de solstiţiu). Cam studenţeascã şi exaltatã interpretarea (plus câteva pasaje în guarani) dar pe alocuri mi-a plãcut – morţi în viaţã dupã un dezastru şi care, în noaptea de San Juan mai capãtã o şansã sã reîncerce, ca şi când ar lua-o de la zero. La piesã erau cam 30 de persoane într-o salã mare mare de vreo 300 de persoane. Strada dezolantã şi taximetristul care nu a mai venit sã mã ia…
Dacã stai sã te gândeşti, cât de dinamic e spaţiul artistic (contemporan) românesc? Cam nu e. Câte galerii de artã contemporanã care conteazã avem? Şi care nu dispar dupã 3 luni? De asta zic, cam multe asemãnãri: cultura mall dominã şi dispare senzaţia de Europa decãzutã din ţãrile precedente.
Din pãcate şederea mea aici e marcatã încâ din prima zi de probleme legate de bani, ceea ce face ca mare parte din zile sã fi fost dedicatã încercãrii rezolvãrii acestora…Nu mi-au furat doar portofelul ci mi-au dat şi virusul fricii. Toatã lumea cu care am vorbit dupã mi-a spus cã se întâmplã adesea aşa cã acum am mereu senzaţia cã se poate întâmpla ceva şi am pierdut senzaţia iniţialã de „depaysement complet”, enchantement cã e varã, cã sunt copaci roz şi, în general cã descopãr acest nou loc.
Diverse:
aici beau tot mate dar nu mai au acelaşi tip de termos ci au nişte bidoane aşa de plastic sau ca nişte carafe, mai grãsuţe şi cei mai şmecheri au acest termos într-o husã de piele de care e ataşat şi suportul pentru cana de mate.
Trotuarele sunt super înalte, trebuie sã sari ca sã traversezi.
peste tot pe trotuare fac gratare, mai prajesc un carnacior. Mai storc o portocala. Tipii care prepara bauturi reci sparg gheata lovind calupul de bordura. Miam…
Pe trotuare sunt si diferiti tipi care stau pe scaunele: taximetristi, tipi care schimba bani (langa si cu politistii)
Taximetristii au in statie o cutie de metal legata cu lanturi in care e un televizor. Vreo 3 am vazut asa, stateau pe scaunele si se uitau la o telenovela. Primii se uitau la una asiatica: coreana?
Mersul pe strada e ca la defilare, esti analizat(a), cantarit(a), comentat(a) si ti se propun diverse. E generalizat si eu n-am mai vazut nicaieri asa ceva! Senzatia e foarte nasoala…
Mai multe cand ma intorc de la Tripla frontiera 🙂
