acesta e titlul cartii celor 2 jurnalisti cu care m-am intalnit azi (pe ea o cheama Macarena, un nume uzual aici…) sau altfel zis Era optzecista. Cartea e foarte misto, caci retraseaza toata cultura pop/punk/rock a tinerilor optzecisti, cu petrecerile din “toque en toque” (de-a lungul dictaturii exista o ora, 12 sau 2 noaptea depinzand de perioada, la care nu mai trebuia sa fie nimeni pe strazi si astfel odata ajunsi la o petrecere nu se mai pleca pana dimineata cand se ridica interdictia), cu rockerii rebelizati chilieni si asa mai departe.
Conversatia a fost foarte misto si mi-au promis multe alte contacte, mi-au explicat cam care sunt “bisericutele” din lumea artistica. Din pacate n-am putut afla de la ei ce incerc sa aflu de la toti cei intalniti – chestiunea institutionala.
Macarena mi-a zis totusi o chestie “desi nu-l apara pe Pinochet” ca e inca sustinut pentru ca ar fi putut face mult mai rau si nu a facut-o… E adevarat ca eu nu sunt decat un outsider dar mie mi se pare ca a facut destule.
In alta ordine de idei, chilienii vorbesc intr-adevar chiliana si nu spaniola (castillano), vorbesc repede si nu termina cuvintele, suna mai degraba a bolborosire… o tin intr-un puede repetir? toata ziua. Ex: ketchup aici se zice keschpu…something! in general nu pot spune sch si spun chi
ps. azi dupa o saptamana de cautari si cand intram intr-un magazin decisa sa-mi cumpar o camera digi noua am gasit incarcator! asa ca de maine pozez TOT ! 🙂
C