dupa prima zi in China, mananc tot ce mi se da si tot e bun, n-am gasit inca atm deci sunt fara niciun ban si fara nicio grija, toate site-urile de internet care nu sunt made in china sunt imposibil de accesat de asta ti se recomanda sa-ti cumperi un vpn care este insa ilegal (asta ti se spune dupa). viteza e cea a unui melc prins in trafic in spatele unei testoase. stau la un hotel de lux intr-o statiune turistica preferata de chinezi Hangzhou/oras de 9.5 milioane de locuitori conform google, 20 de mln conform gazdelor. Gazdele sunt foarte dragute dar ieri colegii chinezi ne-au vorbit fara sa spuna nimic dar pe scurt ce bine a facut tovarasul mao si cum continua revolutia si n-o opreste nimeni, am mai aflat ca arta de stat se plateste bine dar ca poti sa n-o faci, dar de ce sa n-o faci. azi ies finalmente din complex
in Hangzhou toata lumea are mereu un telefon in mana dar nu e si pentru straini. nu poti sa-ti cumperi o cartela de telefon decat daca-ti faci abonament asa ca gazdele mele minunate si-au mai facut un abonament ca sa pot avea eu internet. Nici cu wifi-ul nu stam mai bine, wifi in locurile publice iti cere un numar de telefon si un id local. Nici cu uber-ul local nu te joci daca nu ai cont in banca chineza. In Hangzhou majoritatea platesc direct cu telefonul gratie Alibaba dar ati ghicit nu poti avea acces daca nu ai cont in China. La muzeul de arta, pentru a-l vizita ti se face o fotografie. Planul este ca in viitorul apropiat sa faci totul doar cu fata, adica de ex sa-ti faci cumparaturile la supermarket platind prin facial recognition. The future is here, and it ain’t pretty
2 zile și 40 de kilometri în cel mai mare oraș: Liberté e numele unei cafenele la unul din miliardele de malluri din Shanghai, iar pe un tricou scrie Freedom (cred că scriu cuvinte în engleză la întîmplare pentru că pe un băiat scria Yourself, cam cum își scriu la noi tatuajele în chineză pe braț cu cuvinte la întâmplare). Pentru că m-am plimbat mult cu metroul între cele 3 muzee de artă vizitate ieri, m-am tot gândit dacă libertatea e ceva la care omul visează oricum, sau e suficientă iluzoria alegere între 473 de tipuri de adidași? Moda cum spuneam e foarte importantă în China și n-am văzut atât de multe poșete mici mici Michael Kors, Givenchy, etc purtate cu parpalace stil Burberry și adidași Balenciaga/Stan Smith etc. Oamenii mai în vârstă par mai neapăsați de frenezia brandurilor. Dar nici la mall nu e libertate deplină așa cum am descoperit când m-am așezat pe o piatră (credeam eu) și a venit un nene paznic dintre cei care se înclină când îți deschid ușa să-mi spună să stau la o cafenea (toate astea el în chineză eu în română) deși eu vroiam doar să mă odihnesc nu să beau. În general oamenii sunt foarte disciplinați dar normele culturale sunt clar altele.
Nu am văzut cerșetori deloc, doar un om care cerșea aseară alături de un copil bolnav. Nici oameni săraci nu prea sunt cel puțin în zonele turistice în care m-am învârtit eu. Nu știu dacă așa e (gazda mea îmi spunea că sunt destule ghetouri și că inegalitatea crește) și pentru că toți par să facă ceva sau se ocupă milițienii reuniți la noi la hotel într-o convenție și despre care înțeleg că circulă videouri pe wechat în care îi bat pe vânzâtorii ambulanți (și ei destul de rari). Sau e pentru că toți fac ceva, de exemplu am văzut oameni care ștergeau cu o cârpă pereții de la metrou, la mall, la muzeu, cu atenție urmăreau toate cutele lambriurilor! În general e foarte curat peste tot, mereu se mătură pe jos cu niște mături imense, iar ieri dimineață în Shanghai cineva spăla cu apă cu presiune trotuarele, ceva de neînchipuit pentru o bucureșteancă. Am înțeles că Shanghai s-a modernizat destul de rapid dar foarte recent în sensul că WC-urile au apărut în ultimii 20 de ani și încă cele mai multe toalete (nu în mallurile din Shanghai) publice sunt turcești, cu apă însă.
Dintre cele 3 muzee vizitate, 2 erau private, muzeele Long, așa cum înțeleg că sunt din ce în ce mai multe muzee din China și multe au foarte multe falsuri….Muzeele Long aveau clădiri impresionante, cel de pe Bund, de pe malul apei era făcut într-o fostă clădire industrială din care arhitectul a păstrat niște elemente cu care se pozau acum fetele la modă din Shanghai. Se pare că era o zonă în care nu se putea construi dar cum s-a făcut un muzeu, brusc s-a putut face și un mega cartier rezidențial…sounds familiar! Doar că la noi nu se fac muzee… Realismul revoluționar din muzeul Long din Pudong era foarte interesant pentru mine, dar în rest expozițiile erau la limita kitschului. În cel de pe Bund expunea un artist cunoscut care filma în muzeu o lucrare, Fudong. Muzeul de artă din Shanghai într-o clădire gigantică construită pentru expoziția universală din 2010 era complet aiurea. Clădirea merita însă vizita, colecția răspândită în spațiul de piramidă inversată fără nicio noimă, nu. Vizavi de clădirile guvernamentale din Shanghai era și mega-muzeul orașului dar n-am mai ajuns. Mai era și un muzeu al afișelor de propagandă la care n-am mai ajuns dar care cred că merita văzut.
N-am văzut într-o săptămână în China decât 2 persoane citind cărți reale și o persoană cu Kindle, poate citesc pe telefon? N-am văzut nici librării, dar poate nu le-am văzut eu? Singurele pe care le-am văzut erau cele din muzeele de artă dar toate cărțile erau în chineză.
Se fumează peste tot chiar și în locurile interzise și unele țigări au nume haioase precum Double Happiness. Și mallurile au nume în engleză foarte aiurea și în general ești Lost in translation! Sentimentul ăsta de pierdere a reperelor e însă destul de plăcut acum când totul e la fel peste tot oricât ai călători. La Burger King nu se vând cartofi prăjiți ci chicken fries ?! Oamenii nu prea vorbesc engleză dar sunt foarte dispuși să te ajute și ajungi cumva să te înțelegi prin semne și zâmbete ☺
Impresii disparate/Macondiando
În Cartagena sunt niște păsări negre care fluieră, cântecele întregi. Pe străzi seara se aud copitele de cai și muzica răsună de la vreun bar sau de la un cântăreț în căutare de faimă sau de câteva moneditas.
cât am mâncat o mini-salată super-scumpă (deh, turismul megaturbo), m-am uitat pe geam la domnul care stând pe o cutie de lemn lângă o mini-măsuță imptrovizată picta și vindea mini-tablouri. Întăi a venit o fată care se legăna împingând un fel de căruț cu băuturi și i-a scurs ceva de băut din vreo două carafe aproape goale. Un pic mai târziu a apărut și o doamnă care i-a servit prânzul introducând farfuria aproape adâncă într-o găleată și scoțând-o plină ochi cu supă. A încercat să-l tenteze și cu un felul doi într-un fel de cutie scos dintr-o pungă, dar n-a vrut. Mai târziu a venit și-un amic și i-a arătat ceea ce începea să semene cu un mini-portret (la colț de stradă în Cartagena de Indias)