Caterina Preda -
  • About
    • About me
    • CV
  • Publications
    • Books & chapters in books
    • Special issues of journals
    • Academic Articles
    • Conference papers
    • Other
  • Courses
  • Reasearch / Projects
    • Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    • Artistul de stat
    • Roma OVT
    • GRSAP
    • Artist collectives
    • Transregional remembrance of dictatorships
    • Understanding 1989 in East-Central European Art: War vs. Revolution
    • Corneliu Petrescu
  • PolArt
  • Media
  • Blog
About
    About me
    CV
Publications
    Books & chapters in books
    Special issues of journals
    Academic Articles
    Conference papers
    Other
Courses
Reasearch / Projects
    Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    Artistul de stat
    Roma OVT
    GRSAP
    Artist collectives
    Transregional remembrance of dictatorships
    Understanding 1989 in East-Central European Art: War vs. Revolution
    Corneliu Petrescu
PolArt
Media
Blog
Caterina Preda -
  • About
    • About me
    • CV
  • Publications
    • Books & chapters in books
    • Special issues of journals
    • Academic Articles
    • Conference papers
    • Other
  • Courses
  • Reasearch / Projects
    • Art and Politics in Modern Dictatorships in SA & EE
    • Artistul de stat
    • Roma OVT
    • GRSAP
    • Artist collectives
    • Transregional remembrance of dictatorships
    • Understanding 1989 in East-Central European Art: War vs. Revolution
    • Corneliu Petrescu
  • PolArt
  • Media
  • Blog
America latină•Travel

Machu Picchu

June 28, 2013 by cpreda 24,662 Comments

La Machu Picchu pueblo ajungi dupa 4 ore de drum (de fapt 5) de la Cuzco. În mod normal e un tren care leagã Cuzco de acest sãtuc şi ãsta e singurul mijloc de acces cu excepția Inca trail (care are un numãr restrâns de permise). Acum fiind iarnã mai sunt alunecãri de teren şi deci întâi am luat un autobuz la 4.30 dimineața (!) care dupã 2 ore m-a lãsat în gara din Ollantaytambo unde împreunã cu alte sute de turişti treziți prea devreme mi-am aşteptat trenul Perurail (dezastruoasã companie!) care a venit peste cam o orã, adicã tot veneanu trenuri dar eu nu aveam voie decât în no 32! Dupã încã o orã jumãtate de tren care trecea prin vãi pãzite de crestele munților impresionante, am ajuns în sãtuc. La întoarcere am avut bilet la clasa 1 (deşi existã şi un alt tren special de lux al cãrui bilet pe acelaşi trase costã 1000 de dolari!) şi am avut deci marele beneficiu!! de a asista la nişte folclor de tren cu un nene costumat care dansa printre scaune, cu chelnerii care fãceau pe modele şi ne prezentau unele modele de pulovere şi fulare de alpaca! Cu aceastã ocazie turistele care au visat sã fie miss au putut! prezentând şi ele nişte şaluri şi fâcându-şi „poze de neuitat”.
A doua zi, Machu Picchu m-a copleşit cu frumusețea sa. Dimineața la 6 când am luat autobuzul din MP Pueblo ca sã urc la sit-ul ca atare, aveam lacrimi de fericire în ochi. Nu ştiu ce are acest loc atât de impresionant. În cazul meu poate pentru cã îmi doream de atâta timp sã-l vãd. Drumul cu autobuzul dureazã vreo 30 de minute şi urcã dimprejurul muntelui, pe serpentine prin junglã altiplanicã. Asta e prima chestie care pare nelalocul ei, clima din aceastã vale unde e satul mega turistic şi vegetația de junglã. La prânz simți ca mori de cãldurã iar noaptea de frig!
Odatã ajunşi sus trebuie sã ai ghid sau sã-ți gãseşti unul la fața locului. Eu nefiind cu un grup organizat ca majoritatea zdrobitoare a celor aduşi la MP, m-am înțeles cu Wiliam care mi-a luat 80 de soles în loc de dublu dar mi-a fãcut un tur prviat doar mie vreo 2h jumãtate. Am început cu poveştile despre Bingham, profesorul de la Yale care în 1911 a fost dus de localnici la acest sanctuar secret al incaşilor. Abandonat cu ocazia invaziei spaniole era cucerit de plante şi deci urmãtorii zece ani a trebuit curãțat de Bingham şi ajutoarele lui. Americanul şi-a cam luat la Yale ce a dorit iar în urmã cu câțiva ani au returnat Peru o parte din colecția de obiecte gãsite la Machu Picchu, motivul invocat pentru nereturnarea întregii colecții fiind cã Peru nu are locul potrivit pentru pãstrarea lor. Înțeleg cã în Cuzco era şi un muzeu MP dar nu l-am vizitat şi cã e foarte prost.
Odatã ajunşi sus am aflat despre cum incaşii fugind de spanioli nu au trecut pe Inca trail prin MP ci au ocolit ca sã ajungã la Vilabamba, astfel ascunzând de spanioli locul. Dacã l-ar fi cunoscut spaniolii, spunea ghidul, l-ar fi distrus complet. Oricum localnicii şi alți trecãtori au furat mare parte din ce era aici. Cu toate astea situl a fost foarte bine pãstrat şi reconstruit în procente diferite, dar nu mai mult de 30%.
De la privirea de carte poştalã pe care toatã lumea o cunoaşte şi la care unii viseazã, se coboarã cãtre diferitele pãrți ale ansamblului urban înconjurat de partea agricolã (terasele şi locuințele agricultorilor) a oraşului şi ea incorporatã sitului. În primul rând, trebuie spus cã MP (numele dat de noi azi) nu era decât o rezidențã de vacanțã, secundarã, capitala incaşilor fiind în Cuzco. Astfel, aici venea Inca sã se refacã, sã se umple de energia beneficã a locului îmi spune Wiliam şi ce-i drept şi vedem turişti care cred în chestia asta şi întind mâinile spre undele energetice emise de tot felul de pietre din ansamblu.
Side note aflat de la gazda Monica şi cercetãtoarea Bea: un arheolog francez (spun ele), un neica nimeni (zice Wiliam) a descoperit utilizând detectoare de metale într-unul din pereții din partea de sus a ansamblului sub o rocã (pe care mi-o aratã Wiliam şi care e imensã, incaşii construind de fapt plecând de la rocile deja existente şi tãindu-le parțial pe cele dimprejur) mormântul lui Pachacutec, zice el. Peruanii nu vor sã-i dea permisul pentru a excava şi a primit chiar amenințãri cu moartea pentru cã vrea sã distrugã MP. Aflu de la gazda cã e gay şi destul de exuberant şi de la Bea cã se crede exploratorul gringo îmbrãcându-se ca Indiana Jones şi sâmbãta seara în discotecã, foarte fancy. Nu-l vãd pe acest star local deloc cât stau deşi locuieşte aparent tot în Pasaje Esmeralda.
Vedem ce a mai rãmas din templul soarelui, din templul celor trei ferestre (trapeizodale, cãci şi incaşii construiesc ca şi predecesorii lor anti-seismic), templul unde se ruga preotul diferitelor zeitãți. Lame se plimbã placid printre ziduri şi turiştii entuziasmați care vãd doar cu camera foto le imortalizeazã.
Nu am mai gãsit bilet la Huaynapichu care e unul din munții de vis-a-vis de ansamblu împreunã cu muntele Machu Picchu şi P…….La Huaynapichu nu urcã decât 400 de persoane pe zi, dar când vãd muntele parcã mã bucur cã „n-am mai prins” cãci nu cred cã aş fi urcat…S-ar pãrea cã de sus vederea este impresionantã. O altã plimbare opționalã era în partea opusã cãtre poarta soarelui, de pe Inca Trail. N-am fãcut niciuna cãci dupã ce mã sculasem la 5 ca sã fiu printre primii (şi  a meritat!) eram terminatã la ora 10 când deja coboram spre MP – Pueblo.

În drumul cãtre MP am cunoscut nişte profesoare venite din Argentina foarte simpatice. Una din ele, care era profã de literaturã şi avea o pãlãrie de catifea trasã pe ochi, avea şi rucsacul pus în fațã cum îl au toți la Buenos Aires, avea bunicii din România dar nu ştia din ce parte şi nu fusese niciodatã la noi în țarã. Profa de arhitecturã era cea mai volubilã şi m-a abordat de fapt. A treia era cea mai durã, cred cã era de mate. Mi-au dat şi biletul de turist obligatoriu in Cuzco ca sã vizitezi toate obiectivele (mie mi se pãruse prea scump la 130 soles şi adunând ce vãzusem eu mi s-a pãrut cã am economisit ceva!) dar n-am mai ajuns la ce vroiam cãci duminicã dimineața aveam zbor la prânz. 
Share:
Reading time: 5 min
America latină•Travel

Cuzco: turism la maxim si romanii traficanti!

by cpreda 2,799 Comments
Cum am ajuns la Cuzco, dupã doar o orã de zburat de la Lima şi cu nişte vederi ale Anzilor superbe am dat de sorrocho, rãul de înãlțime. Cuzco e la 3.400 m şi deşi anul trecut în Chile la San Pedro de Atacama n-am simțit rãul, aici fiind prea bruscã trecerea în doar o orã l-am resimțit aşa cã gazda mea m-a tratat cu un ceai de coca şi cu o pastiluțã anti-sorrocho.
Stau în Pasaje Esmeralda no 172A la Monica care e psiholog şi vorbeşte foarte bine englezã, ca atare vrea mereu sã-mi vorbeascã în englezã, dar eu nu mã las. La ea mai stã o doctorandã de origine spaniolã care trãieşte de 12 ani în GB şi e foarte mândrã de asta ca şi de propria persoanã. Face o tezã despre Machu Picchu şi „exploatarea turisticã” de cãtre yankees of course. Cât de previzibil. Oricum a început sã mã intereseze şi pe mine turismul ca subiect.
Cuzco, cel puțin centrul a rãmas în época colonialã. Pe 24 iunie e Inti Raymi (sãrbãtoarea soarelui) aşa cã repetã de zor pe strãzi în fiecare zi: întâi copiii, a doua zi studenții şi liceenii (acum contabilitatea); un fel de Cântarea României voluntarã! Arhaisme şi folclor turistic dat la maxim! E un alt film aici. Totul la Cuzco, şi apoi şi la Machu Picchu Pueblo (Aguas Calientes e prea turistic, Gagaland (zice Monica), se roagã de tine sã faci o pozã cu ele îmbrãcate în costume specifice, dar pe care nu le mai poartã decât la festivitãțile mai sus menționate şi trãgând dupã o lamã, ca la noi mielul, hai boierule mângâie lama! Turismul dat la maxim însemnã şi primul loc în care am plãtit ca sã vizitez biserici ! Trei: Catedrala, pe partea principalã a Plaza de Armas, Biserica iezuitã în stânga ei şi Biserica de la Santa Merced un pic mai jos. Catedrala chiar era impresionantã! Formatã din 3 nave avea nenumãrate altare, majoritatea aurite, care de care mai împodobite într-un baroc copleşitor şi toate pline de oglinzi (ceva ce n-am mai vãzut altundeva) pentru cã aparent înainte preotul ținea slujba cu fața la altar şi ca sã-i poatã vedea pe enoriaşi (?) Intrarea era destul de scumpã pt Peru, costa 25 de soles (adicã vreo 7-8 euro) dar puteai vedea şi altarul dublu, în spatele celui tipic deşi mult mai amplu era unul din lemn masiv sculptat, iar în mijlocul catedralei era corul de asemenea din lemn masiv sculptat pentru destul de mulți cântãreți (eu inițial am crezut cã era pentru întâlnirile episcopilor or something). Mai era pe una din laturi ale navei principale şi un altar cu un Crist negru (del temblor) şi cu fustã indigenã, iar într-un tablou din stânga altarului principal cu Cina cea de tainã Iuda era reprezentat cu chipul lui Francisco Pizarro (unul din cei doi cuceritori ai Peru). Biserica iezuiților pãleşte pe lângã catedralã deşi în descriere ți se spune cã Iezuiții au vrut sã rivalizeze cu Biserica principalã şi pânã le-a spus Papa cã nu pot terminaserã biserica lor şi o şi decoraserã. Am terminat turul bisericilor cu Iglesia de la Santa Merced de fapt doar convento l-am vizitat cãci biserica era închisã pânã la 5. Avea o curte interioarã pãtratã cu o grãdinã în mijloc luxuriantã care semãna foarte tare cu Universitatea din Cordoba (construitã de iezuiți).
La Cuzco timp sã ai, cã ai ce vedea: am vizitat Muzeul Inka (cel mai bine fãcut de pânã acum deşi exponatele pãreau a urma muzeografia anilor 70), Muzeul de artã pre-columbianã, fratele muzeului Larco din Lima care mi-a plãcut deşi avea mult mai puțin exponate (toate muzeele astea private aveau şi nişte artizani locali care țeseau sur place), Qorikancha & Biserica dominicanilor construitã chiar pe ruinele templului soarelui al incaşilor. De altfel de jos, dinspre casa Monicãi vezi aceastã suprapunere bizarã de zid din bucãți de pietre mari şi deasupra o bisericã.
La doar douã strãzi de Avenida El Sol, strada principalã din centrul Cuzco, e sãrãcie mare spre locul unde stau eu: treci Puente Grau şi intri prin grilajul din stânga chiar înainte de cafe-internet-ul de pe colț (e plin în Peru de cafe internet). Sunt tot felul de cârciumi cam ca la mine la țarã, iar unele aratã de-a dreptul scary. Chiar înainte de Puente Grau e un fel de mini autogarã unde se înşirã doamnele cu cãrucioarele de pe care vând de toate de-ale gurii. Chiar pe colț la semafor e o carmangerie care m-a cam înfricoşat.
La târgul de artizanat m-am împrietenit cu o doamnã care mi-a vândut o geantã cu dungi colorate cum mi-a plãcut mie, nişte brãțãri şi mi-ar fi vândut şi propriul şal, doar sã-l cumpãr. La sfârşit m-a şi pupat şi mi-a urat numai bine amiga! Mi-a arãtat cum se împãturesc şalurile astea ale lor din lânã de alpaca pentru a cãra. Și chiar şi femei îmbrãcate modern din când în când în loc de un rucsac au în spate o treabã din asta coloratã şi înnodatã.
Nemaiavând ce face am zis sã aflu unde e gara întrebãnd la Perurail care are monopol asupra transportului cãtre Machu Picchu (cam 150 de dolari dus întors) şi am descoperit cã trenul meu în loc de ora 7 urma sã plece la 4 cãci în ziua aceea din cauza unei alunecãri de teren nu plecase niciunul şi deci reprogramaserã toate trenurile inclusiv pe al meu!
Monica viseazã la mall, eu zic wow nu aveți niciunul în oraş, ce bine!

Copiii pe stradã se joacã cu sfârleazã aşa cum îmi spunea mama cã se întâmpla când era ea micã. De fapt Cuzco este acest amestec de lume rãmasã în trecut, saracã, înfofolitã şi turism de masã sau de lux la maxim.

La aeroportul din Cuzco, la plecare am descoperit cã polițiştii idioți sunt un fenomen internațional când, întrebând-o pe tãntica de la check-in ce dureazã atât aia s-a enervat şi mie atâta mi-a trebuit. Ca recompensã marele polițist under cover care stãtea în spatele ei m-a pus sã mã duc cu el sã îmi facã un nou control de securitate, asta dupã ce cãutaserã deja printre rufele mele 2 neni. Cicã nu era suficient cã el e de la anti-drog!!! Mi-a picat fața şi mi –au revenit în minte toate cazurile despre care am citit de occidentali arestați aiurea în tot felul de țãri latino aşa cã dupã ce i-am spus cã e nebun cã eu sunt profesoarã, i-am cerut sã mai vinã un gigel cu el cã m-am gândit cã cine ştie ce truc face el. Bineînțeles idiotul a înțeles cã mã opun controlului şi avea placa pusã. I-am amenințat cu nu ştiți voi cine sunt eu şi halal primire în Peru imi fac. Când au vãzut cã au cam greşit-o şi deşi controlaserã toate şosetele murdare şi pastilele mele inclusiv Tic Tac !! eu insistând sã aflu de ce tocmai pe mine m-au luat mi-au spus cã din cauzã cã sunt româncã!!! Şi cã nu ştiu eu câți români au ei închişi pentru trafic de droguri şi chiar unii foarte profesionali, adicã insistau cã şi eu sunt!!! Aşa idioți mai rar. Cert e cã mi-au stricat tot cheful de viațã şi dupã un plâns straşnic m-am urcat fãrã chef în zborul cãtre junglã, cãtre Puerto Maldonado.
Share:
Reading time: 6 min

Categories

  • America latină
  • Art and politics
  • street art
  • Travel

© 2017 copyright PREMIUMCODING // All rights reserved
Lavander was made with love by Premiumcoding